Comisia Europeană a adoptat decizia de autorizare a României de a aplica taxarea inversă pentru domeniile cu risc crescut de fraudă
Read the English version

Info Tax nr. 18, Mai 2011

1. Decizia Comisiei Europene şi paşii următori

Comisia Europeană a adoptat în data de 4 mai 2011 decizia de autorizare a României de a aplica taxarea inversă pentru livrarea următoarelor categorii de produse considerate a avea risc crescut de fraudă: porumb, grâu, secară, floarea soarelui, orz, rapiţă, sfecla de zahăr, soia şi orzoaică.

Ulterior acestei decizii, urmează discuţii la nivelul statelor membre în cadrul Consiliului Uniunii Europene, decizia finală aparţinând acestuia din urmă.  Măsura de simplificare va putea fi aplicată numai după comunicarea deciziei finale a Consiliului Uniunii Europene.

2. Scurt istoric

Ca şi măsură de combaterea a evaziunii fiscale, Ordonanţa de Urgenţă nr. 54/2010 stabileşte aplicarea unor măsuri de simplificare pentru livrarea de bunuri din următoarele categorii: cereale, plante tehnice, legume, fructe, carne, zahăr, făină, pâine şi produse de panificaţie.  Aceste măsuri vor intra în vigoare începând cu a 10-a zi următoare comunicării de către Consiliul Uniunii Europene a aprobării derogării pentru aplicarea acestor prevederi şi vor fi aplicabile până la data de 31 decembrie 2011.

Măsura de simplificare se aplică doar pentru livrări de bunuri taxabile care au locul în România conform prevederilor Codului fiscal şi care sunt realizate între persoane care sunt înregistrate în scopuri de TVA în România.  Măsura de simplificare presupune aplicarea taxării inverse, adică furnizorul emite facturi fără TVA înscriind în aceste facturi o menţiune referitoare la faptul că a aplicat taxarea inversă.  TVA se calculează de către cumpărător şi se înscrie în facturi şi în jurnalul pentru cumpărări, fiind preluată atât ca taxă colectată, cât şi ca taxă deductibilă în decontul de TVA.